2.Traditii create de om

Fiecare om se naşte într-o anumită concepţie despre viaţă, şi cei mai mulţi dintre ei rămân în aceasta până la sfârşitul vieţii lor, fără să mai mediteze asupra ei, cu atât mai puţin să se convingă de corectitudinea sau respectiv de incorectitudinea acesteia. Ei nu cunosc singurul dreptar valabil care este Cuvântul lui Dumnezeu. A rămâne credincios tradiţiilor moştenite face parte din prejudecăţile principale. Şi mulţi dintre acei care îşi îndeplinesc datoriile lor religioase, vor de fapt să nu mai fie bătuţi la cap cu Isus Hristos şi cu subiectele biblice. Un număr tot mai mare de oameni ajung la concluzia că au fost induşi în eroare şi înşelaţi, în politică şi în religie, cu sau fără Dumnezeu. Cauza acestei stări şi evoluţii este, nu în ultimul rând, în diferitele religii. Desigur, cei mai mulţi oameni sunt sub impresia că liderii lor religioşi fac totul ca să-i călăuzească pe calea cea dreaptă. De la naştere până la moarte oamenii sunt trataţi cu ritualuri şi ceremonii deşarte, fără să afle vreodată mesajul de mântuire, fără să trăiască personal mântuirea şi fără săgăsească pacea lăuntrică cu Dumnezeu.

Marile confesiuni creştine cu structurile lor organizate nu fac excepţie. Toate păstrează o aparenţă evlavioasă, dar a sosit vremea când ar trebuie să accepte „ proba Cuvântului ” , să accepte să fie comparate cu unicul standard valabil, care este biserica de la început. A sosit momentul adevărului! O referire deşartă la Hristos, apostoli şi Biblie nu ajută nimănui. Biserici şi biserici libere, până la grupările cele mai mici, folosesc texte biblice care sunt modelate după concepţia lor. Aceasta este apoi numită Unitatea în diversitate. De fapt, creştinismul tradiţional de astăzi nu mai are nimic comun cu biserica primară. Nici biserica romano-catolică nu-şi are originea în Hristos sau în Petru, cum se crede în general, ci ea s-a format ca organizaţie ierarhică şi împărăţie bisericească abia în timpul lui Constantin după Conciliul din 325 d. Hr. în Imperium Romanum. Doar în decursul timpului aşa-numita „ biserică de stat ” a devenit o organizaţie cu propria ei ierarhie. Primele secole din istoria bisericii au trecut fără să se ştie ceva despre un papă sau biserică de stat. În anul 380 împăraţii romani Teodosiu şi Graţian au interzis libertatea religioasă generală. Un an mai târziu, „ creştinismul ” a fost declarat religie de stat şi a devenit obligatoriu pentru toţi cetăţenii imperiului. Abia în anul 441, Leo I. s-a bazat pe textul din Matei 16:18 şi a vorbit despre o succesiune apostolică. Acest proces a fost încheiat prin împăratul roman Iustinian (527-565), care i-a făcut pe preoţi funcţionari de stat. De fapt se poate vorbi despre biserica catolică doar începând cu acest timp.

Aceeaşi Biblie este tălmăcită astăzi în sute de feluri diferite, după tradiţia părinţilor bisericii. În locul Cuvântului descoperit în mod divin, sunt puse mereu învăţături noi, omeneşti, interpretări, doctrine şi dogme care nu au nici o bază biblică. Nu-i aşa că toţi şi-au ridicat propria lor împărăţie religioasă sub pretextul că este Împărăţia lui Dumnezeu? În ciuda tuturor lucrurilor, rămâne adevărat că Isus Hristos îşi zideşte şi îşi desăvârşeşte propria Lui Biserică în mijlocul bisericilor acestei lumi. Dumnezeu are un plan cu omenirea pe care El îl îndeplineşte. Pentru a-L înţelege, trebuie să ne eliberăm de părerile moştenite şi să ne întoarcem la punctul de plecare, şi anume la Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cere de la nici un om o credinţă oarbă. Credinţa adevărată are doi ochi spirituali sănătoşi şi două picioare spirituale stabile, sănătoase. Ea stă pe fundamentul neclintit al Vechiului şi Noului Testament şi vede în acestea planul lui Dumnezeu cu omenirea de la început până la sfârşit.

 

capitolul anteriorcapitolul urmator